Atribuții și responsabilități:
- interpretează cântări religioase, alternând piesele muzicale în funcție de contextul liturgic, glasul (ehul/modul) de rând ori alte variabile;
- se raportează la propriile abilități interpretative pentru a-și construi un repertoriu personalizat de imnuri sacre;
- citește (inclusiv la prima vedere) și scrie cu ușurință texte muzicale religioase, utilizând cu predilecție notația muzicală neumatică, uneori și pe cea uzuală, pe portativ;
- transcrie anumite cântări după manuscrise vechi, în funcție de necesități;
- adaptează cu ușurință cântările-model cunoscute la texte liturgice noi, inclusiv la prima vedere;
- improvizează piese folosind formule muzicale specifice memorate;
- participă la evenimentele muzicale la care este solicitat;
- poate susține prestații artistice ca solist sau ca membru al unei formații de muzică psaltică (concerte publice, înregistrări cu muzică sacră).
Cerințe pentru exercitarea ocupației:
- deprinderi solide de scris-citit în domeniul notației muzicale neumatice;
- cunoștințe temeinice privind modurile/scările muzicale utilizate în muzica sacră;
- deprinderi de solfegiu şi dicteu muzical aplicabile notației neumatice;
- cunoștințe de teoria și istoria muzicii de tradiție bizantină;
- stăpânirea formulelor muzicale caracteristice diferitelor categorii de imnuri;
- auz şi memorie muzicală puternic dezvoltate;
- capacitatea de a aborda lucrări muzicale psaltice cu un grad ridicat de dificultate;
- cunoașterea creațiilor celor mai importanți muzicieni ecleziastici de limbă greacă și română;
- cunoștințe solide în ceea ce privește integrarea muzicii în ritualul religios.
Cum mă pot pregăti pentru a practica această ocupație?
În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, abilitățile și cunoștințele necesare practicării acestei ocupații pot fi dobândite în cadrul specializărilor de nivel licență/master (Muzică religioasă, Culturi muzicale religioase), prin discipline precum: Cântare bisericească bizantină, Muzică liturgică, Elemente de stilistică muzicală bizantină, Teorie – solfegiu – dictat, Canto coral, Ansamblu coral etc.
Detalii suplimentare:
Ocupația de psalt presupune o pregătire de nivel universitar în domeniul muzical, care succedă adesea (dar nu obligatoriu) unei pregătiri de nivel preuniversitar în domeniul religios. Psaltul are o cultură muzicală consistentă și deține noțiuni de cânt vocal de care poate face uz pentru a spori aspectul estetic al cântărilor. Datorită studierii principalelor discipline ale muzicii occidentale (teoria muzicii-solfegiu-dictat, forme muzicale, dirijat etc.), psaltul are la îndemână instrumentele unui muzician complex, putând citi piese religioase în cheile tradiționale din muzica occidentală (Sol sau Fa) și distinge cu claritate între specificul fiecărui gen muzical religios, între repertoriile autentice și cele netradiționale. În caz de necesitate, psaltul poate nota, fie cu ajutorul semiografiei bizantine, fie pe portativ, cântări care lipsesc din repertoriile muzicale sau versiuni noi ale unor imnuri cunoscute. Pe lângă deprinderile interpretative, psaltul este capabil să formeze muzical cântăreții de strană amatori. În timp ce activitatea cântăreților bisericești se desfășoară aproape în exclusivitate în cadrul bisericii, psalții, datorită formării lor predominant muzicale, apar și în spațiul laic, ca interpreți în cadrul unor concerte de muzică sacră.
Psalmodierea (cântarea religioasă) se întâlnește în primele decenii ale creștinismului, psalții fiind atestați în lucrările scriitorilor bisericești începând cu secolul al II-lea d. Hr. (Justin Martirul și Filosoful, Psaltēs). De asemenea, prin actele Sinodului de la Laodiceea (364 d.Hr., canonul XV) se instituie o anumită clasă de persoane instruite muzical care să cânte în biserică. Angajați ai basilicilor sau ai curților imperiale, psalții aveau rolul de a interpreta muzica religioasă atât în biserică (zilnic sau ocazional), cât și în afara bisericii, atunci când contextul o impunea (la masa basileului, la întâlnirea clerului cu membrii administrației publice). Începând cu secolul al XII-lea, acestor muzicieni profesionişti li se atribuie funcţii bine conturate: domestikos, lampadarios, primikerios, monophonarches, kanonarches, protopsaltes. Competențele excepționale ale psalților au fost notate și în manuscrisele muzicale, unii dintre ei fiind supranumiți „dulce glăsuitori” (precum Petru Berechet, sec. XVIII).
Primul psalt atestat documentar la nord de Dunăre este Sf. Sava de la Buzău (sec. IV). Alți psalți cunoscuți în Țările române sunt Antonie Protopsaltul, Evstatie Protopsaltul, reprezentanți ai Școlii de psaltichie de la Putna (sec. XVI), apoi psalții Țării Românești care au activat pe parcursul secolelor XVII și XVIII: protopsaltul Coman, dascălii Stoica, Vasile, Radu, Bogdan, protopsaltul Filothei sin Agăi Jipei, Dima Dascălul, Șărban Protopsaltul, Constandin Protopsaltul, Mihalache Moldovlahul, Dimcea Protopsaltul, sau Ioan Duma Brașoveanu în Șcheii Brașovului. În sec. XIX sunt consemnați psalți celebri ca Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, George Ucenescu, Oprea Demetrescu, Ghelasie Basarabeanul, Gheorghe Căciulă, Sf. Iosif Naniescu, Ioan Zmeu, Ștefanache Popescu. La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX se remarcă Ion Popescu-Pasărea, Pană Brăneanu, în timp ce pe parcursul sec. XX ocupația de psalt este reprezentată de către Athanasie Iordănescu, Gheorghe Popescu-Brănești, Theodor Georgescu, Theodor Stupcanu, Neagu Ionescu, Gheorghe Cotenescu, Anton Uncu, Chiril Popescu etc.
De referință în istoria recentă a ocupației rămâne data de 5 martie 1928, când patriarhul Miron Cristea a hotărât înființarea unei Academii de Muzică Bisericească, transferată în 1941 la Conservatorul Regal de Muzică (actuala Universitate Națională de Muzică din București), însă desființată de regimul comunist în 1948. Generații de psalți valoroși s-au format în această perioadă sub îndrumarea lui Ion Popescu Pasărea, Dimitrie Cutava sau I. D. Petrescu.Reînființarea specializării Muzică Religioasă în domeniul Muzică, sub patronajul Universității Naționale de Muzică din București, realizată în 1990 de arhidiaconul Sebastian Barbu-Bucur, a permis ca această ocupație să fie iarăși reprezentată cu succes de către unii dintre cei mai pregătiți interpreți de muzică sacră. Psalții contemporani, absolvenți ai specializărilor de Muzică religioasă ale universităților de profil din țară, au o activitate interpretativă consistentă, ajungând să fie cunoscuți până dincolo de hotare. Soliști sau membri în formații profesioniste, acești muzicieni se remarcă prin imprimarea unui număr considerabil de piese religioase pe LP-uri, casete sau CD-uri.
