Atribuții și responsabilități:
- se ocupă de pregătirea ansamblului vocal pentru diversele evenimente muzicale religioase la care este solicitat;
- îi instruiește muzical (inclusiv prin exemplificări) și îi coordonează pe coriști;
- organizează repetițiile ansamblului;
- recrutează noi membri;
- selectează și pregătește repertoriul adecvat fiecărei slujbe, în funcție de sărbătoarea respectivă, de glasul bisericesc utilizat cu acel prilej;
- coordonează enoriașii care cântă împreună cu ansamblul în anumite momente ale slujbelor;
- este la curent cu cele mai importante creații muzicale religioase;
- manifestă o continuă preocupare față de îmbogățirea constantă a repertoriului.
Cerințe pentru exercitarea ocupației:
- cunoștințe de rânduială a slujbelor;
- cunoștințe de istoria și teoria muzicii bizantine;
- cunoștințe muzicale generale (dirijat, armonie, forme muzicale);
- capacitatea de a citi și interpreta partituri cu grad ridicat de dificultate, notate cu ajutorul semiografiei bizantine sau liniare (pe portativ);
- abilități manageriale și de comunicare, pentru a gestiona și soluționa eventualele divergențe apărute între membrii grupului și pentru a comunica eficient atât în relațiile de coordonare, cât și în cele de subordonare.
Cum mă pot pregăti pentru a practica această ocupație?
În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, abilitățile și cunoștințele necesare practicării acestei ocupații pot fi dobândite în cadrul specializărilor de nivel licență/master (Muzică religioasă, Culturi muzicale religioase), prin discipline precum: Dirijat cor bisericesc, Teoria muzicii bizantine, Ansamblu coral, Tipic și liturgică, Educarea auzului muzical, Elemente de stilistică muzicală bizantină, Genuri și forme ale muzicii bizantine etc.
Detalii suplimentare:
Dirijorul de ansamblu vocal bisericesceste atestat în antichitatea creștină sub denumirea de cheironom, cheironomia bizantină fiind domeniul unei elite de muzicieni. Spre secolul VI, în introducerea lucrării Expositio in Librum Iob, sive Moralium Libri XXV, papa Grigore cel Mare oferă informaţii despre o practică muzicală a cheironomiei la Constantinopol, deci despre existența unei ocupații de dirijor de ansamblu vocal bisericesc. Literatura bizantină oferă acestei ocupații o nouă imagine prin cronograful Georgios Kedrenus (sec. XII), care menţionează că împăratul Theophil (829-842), iubitor al muzicii de cult, a compus imne şi stihuri, iar în cadrul marilor ceremonii de la Sfânta Sofia, participa şi în calitate de dirijor al ansamblului vocal bisericesc. Un alt suveran, Leon al V-lea Armeanul (813-820), este menţionat ca dirijor şi conducător al psalţilor de la Marea Biserică în cadrul solemnităţilor religioase. Și în tratatul lui Philoteus (sec. IX) se aminteşte că la un banchet imperial doi iluştri domestici ai bisericii Sfânta Sofia apar pe rând în faţa corului pentru a „cheironomiza cântarea”, adică pentru a dirija ansamblul vocal religios. Informaţii noi privitoare la practica cheironomiei furnizează un „ordo” din sec. al XII-lea de la Mănăstirea Evergetis din Constantinopol, în care atât psalţii cât şi credincioşii pot cânta după mișcările mâinii dirijorului ansamblului vocal religios. În perioada bizantină târzie, Macarius Macres (†1431) oferă una dintre cele mai bogate informaţii şi descrieri ale artei dirijorului de ansamblu vocal bisericesc: „Între psalţi poţi vedea pe dirijorul care îşi întinde mâna dreaptă spre icoana Sfintei Fecioare, indicând astfel începutul cântării, în timp ce mâna stângă ţine imnul scris de el însuşi”.
O altă importantă informaţie despre dirijorii de ansamblu vocal/cor bisericesc datează din secolul XVII şi este oferită de J. Goar (1601-1653), care a studiat intens ritualul bizantin în călătoriile sale în răsăritul Europei. Acesta oferă câteva remarci interesante despre practica muzicală greacă în cartea numită Euchologium (1647) şi afirmă: „Rareori grecii recită din cărţile aflate pe amvon; cel mai adesea ei predau muzica direct din cărţi speciale cu notaţie muzicală […]. Ei pot astfel învăţa mai ușor şi mai bine dacă ţin cont de expresiile gestuale ale mâinii drepte şi ale degetelor cu ajutorul cărora dirijorul indică sunete diferite şi figuri melodice prin strângeri, deschideri, extensii, îndoituri ale mâinii sale, pentru a vorbi ca semnele”. Tot Goar afirmă că dirijorul de ansamblu vocal bisericesc, „poziționat într-un loc în care poate fi văzut de toţi, indică alternativ figurile melodice variate ale cântului şi inflexiunile vocilor indicate de notaţia muzicală prin gesturi şi mişcări diferite ale mâinii drepte, prin ridicarea, coborârea, extensia, contractarea şi combinarea degetelor. Astfel, urmărind cu atenţie dirijorul (de ansamblu vocal bisericesc, n.m.), corul îl urmează ca pe unicul îndrumător al cântului”.
Existența ocupației de dirijor de cor/ansamblu vocal bisericesc este atestată neîntrerupt până în zilele noastre. Pavel Chesnokov (1877-1944), compozitor crescut în atmosfera muzicii de strană, făcea o mare distincție între un dirijor de cor obişnuit şi un dirijor de cor/ansamblu vocal religios. La începutul secolului XX, cel puțin în Rusia, dirijatul ansamblului vocal ecleziastic a început să fie studiat ca disciplină muzicală de sine stătătoare în cadrul Academiei Duhovnicești de la Zagorsk.
În țara noastră, în domeniul dirijatului coral ecleziastic se remarcă în secolul al XIX-lea Doroftei Ieromonahul de la Neamț sau Anton Pann (dirijor al corului bărbătesc de la biserica Kreţulescu din Bucureşti). Ocupația de dirijor de cor/ansamblu vocal bisericesc este mult mai bine reprezentată de-a lungul secolului XX de muzicieni cu renume local și internațional: Belu Păun (dirijor al corului Macarie al cântăreților bisericești din București), Gheorghe Comișel (dirijor al corului ceremonial de la Catedrala Sf. loan din Ploieşti, al corului bărbătesc Macarie Ieromonahul al cântăreţilor bisericeşti din Ploieşti), Gavriil Musicescu (dirijor al corului mitropolitan din Iaşi), Ion Popescu-Pasărea (dirijorul corului mixt de la biserica Sf. Ilie Kalinderu, dirijor principal al corului bărbătesc al Asociaţiei Macarie Ieromonahul), Nicolae Severeanu (dirijorul corului Catedralei Episcopale din Buzău), Gheorghe Dima (dirijorul corului Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, ansamblu condus și de Ciprian Porumbescu în anii 1881-1882), Dumitru Georgescu Kiriac (dirijorul corului Sf. Spiridon-Nou din București), Paul Constantinescu (dirijorul corului Bisericii Sf. Visarion din București), Gheorghe Cucu (cântăreț de strană și dirijorul corului Bisericii Brezoianu din București), Ioan D. Chirescu (dirijorul corului Bisericii Domnița Bălașa din București), Nicolae Lungu (dirijor al corului bisericii greceşti din Ismail, al Coralei Patriarhiei Române), preotul Gheorghe Șoima (dirijor al corului mitropolitan din Sibiu), Anton Uncu (dirijor secund al Coralei Macarie Ieromonahul din Bucureşti), Dragoș Alexandrescu (fondator și dirijor al corului Bisericii Parcul Domeniilor din București (1945-1959), precum și cântăreț la strana stângă la aceeași Biserică etc.
În ultimele decade ale sec. XX și la început de sec. XXI au o activitate remarcabilă Sebastian Barbu-Bucur (dirijor al coralei bărbăteşti Psalmodia a preoţilor din Bucureşti şi al grupului omonim al Academiei de Muzică din Bucureşti), Constantin Drăgușin (dirijor adjunct și prim-dirijor al Catedralei Patriarhale Române), Victor Frangulea (dirijor adjunct, apoi dirijor principal al Coralei preoţilor din Bucureşti), Gabriel Constantin Oprea (dirijor al Grupului Stavropoleos), Nicolae Gheorghiță (dirijor al formației academice Psalmodia) și mulți alții.
Spre deosebire de alte categorii de dirijori, dirijorul ansamblului vocal bisericesc trebuie să posede o înţelegere a esenței și istoriei imnurilor liturgice, a mesajului pe care-l conțin, fiind familiarizat cu rânduiala slujbelor din duminici și sărbători, precum și cu practica responsorială (sub formă de dialog) dintre preoții slujitori și cor. El cunoaște atât semiografia muzicală bizantină, cât și pe cea occidentală. Dirijorul de cor/ansamblu vocal bisericesc poate coordona cântarea antifonică atunci când există suficienți coriști pe care îi poate împărți în două strane (grupuri). Timpul dedicat conducerii muzicale din cadrul unei slujbe este, de obicei, cuprins între trei și patru ore, de aproape două ori mai mult decât durata unui concert obișnuit.
