Atribuții și responsabilități:
- adaptează o lucrare muzicală existentă, în funcție de nevoile/cerințele unui interpret, ansamblu, dirijor, producător etc.
- finalizează schița unei lucrări muzicale;
- schimbă componența ansamblului căruia îi este destinată lucrarea, în funcție de necesități, mergând de la instrument solo până la orchestră, fanfară, cor sau altă formă de ansamblu extins, inclusiv combinații între acestea;
- operează, dacă este cazul, anumite modificări la nivelul unor parametri precum melodia, ritmul, armonia;
- intervine, dacă este cazul, în forma și conținutul lucrării originale, modificând, eliminând sau adăugând secțiuni, pasaje, teme sau părți;
- în anumite cazuri, colaborează cu compozitorul, angajatorul sau beneficiarul.
Cerințe pentru exercitarea ocupației:
- auz muzical antrenat;
- cunoștințe temeinice de notație muzicală;
- cunoștințe de compoziție muzicală;
- cunoștințe avansate de armonie tonală și modală, contrapunct, teoria muzicii, forme muzicale, istoria muzicii, stilistică muzicală, teoria instrumentelor și orchestrație;
- abilitatea de a utiliza computerul și, implicit, programele specializate de notație muzicală.
Cum mă pot pregăti pentru a practica această ocupație?
În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, cunoștințele și abilitățile necesare practicării acestei ocupații pot fi dobândite în cadrul mai multor specializări de nivel licență/master (Compoziție clasică, Compoziție jazz, Compoziție muzică ușoară, Stil și limbaj compozițional, Jazz și culturi muzicale pop etc.), prin discipline precum: Aranjamente muzicale specifice, Aranjamente corale, Compoziție (clasică/jazz/muzică ușoară), Armonie, Polifonie, Arta construcției melodice, Teorie-solfegiu-dictat, Educarea auzului muzical, Teoria instrumentelor și orchestrație, Istoria muzicii, Estetică muzicală, Stilistică muzicală, Citire de partituri, Forme și analize muzicale, Strategii componistice în muzica modernă etc.
Detalii suplimentare:
În muzică, un aranjament poate fi descris ca o reconceptualizare a unei lucrări existente. Diferențele față de versiunea originală pot fi de ordin armonic, melodic, formal, pot ține de ansamblul instrumental utilizat sau chiar de adăugarea unor teme sau secțiuni noi. Procedeul aranjării unei lucrări muzicale este distinct de compoziția muzicală ca atare, întrucât aportul nu vizează crearea materialului sonor propriu-zis, ci adaptarea acestuia, prin intervenții la nivelul anumitor parametri (armonic, melodic, formal, timbral, instrumental etc.).
Aranjamentul poate fi, desigur, realizat chiar de către compozitorul lucrării originale, dar și de alte persoane ce dețin abilitățile și competențele necesare gestionării diferitelor aspecte ale discursului muzical, corelate scopului/destinației aranjamentului respectiv. Putem astfel identifica „persoana care face un aranjament muzical” (DEX, 2009), respectiv aranjorul de muzică, drept acel specialist în muzică al cărui principal rol este de a adapta o lucrare muzicală existentă, în funcție de nevoile/cerințele unui interpret, ansamblu, dirijor, producător etc. Autorul aranjamentului este întotdeauna specificat, alături de cel al compozitorului, recunoscându-se astfel contribuția sa creatoare.
Aranjorul de muzică poate lucra pentru studiouri de înregistrări, case de producție, companii de producție cinematografică, teatre și diverse alte instituții a căror activitate include preluarea și adaptarea unui material existent (fie „adoptat” din surse externe, fie creat chiar în cadrul instituției de un compozitor) sau poate susține activitate didactică (cursul de Aranjamente muzicale, existent în planul de învățământ al unor specializări universitare în domeniul muzical).
Aranjarea diferitelor lucrări muzicale este o practică veche în istoria muzicii. Între aranjamentele realizate de mari compozitori pornind de la opusuri existente se numără: transcripții realizate de Johann Sebastian Bach, pentru orgă sau clavecin, ale unor concerte scrise de Antonio Vivaldi, dar și de Benedetto Marcello, Alessandro Marcello sau Georg Philipp Telemann; adaptări pentru pian ale unor lucrări pentru orgă de J.S. Bach, realizate de Franz Liszt sau Ferruccio Busoni; transcripții pentru pian ale unor lieduri de Franz Schubert sau ale unor fragmente din operele wagneriene, realizate de Fr. Liszt etc.
O altă categorie de aranjamente muzicale o constituie mult-uzitatele reducții (destinate de obicei pianului, la 2 sau 4 mâini) ale unei lucrări orchestrale, acestea fiind aranjamente realizate prin simplificarea, condensarea discursului (un exemplu celebru este reducția simfoniilor de Ludwig van Beethoven, realizată de Liszt). În această categorie intră și toate reducțiile părții orchestrale în concertele instrumentale, opere sau balete, absolut necesare pentru desfășurarea repetițiilor (cu corepetitor/acompaniator), în vederea reprezentației finale. O categorie aparte o constituie aranjamentele corale, în care lucrarea este adaptată pentru un alt tip de ansamblu (de la ansamblu de voci egale la mixt sau invers), ceea ce reclamă adesea operarea unor modificări în textul muzical. Uneori, lucrări concepute inițial pentru voce solo (cu sau fără acompaniament) sunt de asemenea adaptate pentru ansamblu vocal de către un aranjor.
Un teren fertil pentru aranjor este oferit și de muzicile pop sau jazz. În cazul acestor muzici este o practică destul de obișnuită ca lucrările originale să fie notate de compozitori doar în formă restrânsă, pentru voce și pian, sau instrument solist și pian, sau chiar doar ca o linie melodică suprapusă unui cifraj armonic. Sarcina articulării formale, dar și a adaptării piesei la cerințele specifice ale ansamblului, tipului de voce, mediului de transmitere etc. intră în competența unui aranjor.
