Atribuții și responsabilități:
- este deopotrivă compozitor și interpret (instrumentist/cântăreț) în sfera muzicii de jazz;
- concepe compoziţii originale (folosind mijloacele de expresie şi tehnicile specifice muzicii de jazz);
- adaptează piese standard de jazz;
- activează ca solist/membru al unor grupuri de jazz cu componenţe instrumentale variate (de la formule de jazz restrânse până la orchestre de mari dimensiuni, big band-uri etc.);
- îmbină creaţia și interpretarea muzicii de jazz, într-un proces care are un caracter spontan (muzica de jazz presupune improvizația muzicală) și colectiv;
- își actualizează și își extinde sistematic repertoriul de jazz;
- susţine concerte de muzică de jazz;
- participă la sesiuni de înregistrări, emisiuni radio/TV cu muzică de jazz;
- colaborează cu instituţii culturale, teatre, filarmonici, centre de creaţie, studiouri de înregistrare etc.;
- poate organiza evenimente de profil (serii de concerte, festivaluri de jazz).
Cerințe pentru exercitarea ocupației:
- cunoştinţe temeinice de teorie muzicală, stilistică şi istorie a jazz-ului;
- stăpânirea limbajului specific muzicii de jazz;
- cunoașterea convenţiilor de scriere şi de citire utilizate în muzica de jazz;
- utilizarea mijloacelor de expresie și a tehnicilor de improvizaţie caracteristice muzicii de jazz etc.;
- capacitate auditivă, memorie muzicală şi simţ ritmic bine dezvoltate;
- stăpânirea tehnicilor necesare interpretării muzicii de jazz cu un grad ridicat de dificultate;
- spontaneitate, intuiţie, empatie, atenţie distributivă şi o flexibilitate a gândirii care îi permit funcţionarea simultană pe mai multe planuri şi capacitatea de a răspunde fluent tuturor impulsurilor muzicale apărute pe parcursul prestaţiei sale, în condițiile improvizației colective.
Cum mă pot pregăti pentru a practica această ocupație?
În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, cunoștințele și abilitățile necesare practicării acestei ocupații pot fi dobândite în cadrul mai multor specializări de nivel licență/master (Compoziție jazz, Jazz și culturi muzicale pop), prin discipline precum: Compoziție jazz, Istoria jazzului, Arta improvizaţiei în jazz, Ansamblu de Jazz, Aranjamente muzicale specifice, Armonie, Polifonie, Teorie-solfegiu-dictat, Educarea auzului muzical, Teoria instrumentelor și orchestrație, Muzică și multimedia, Istoria muzicii, Estetică muzicală, Stilistică muzicală, Citire de partituri specifice, Forme și analize muzicale etc.
Detalii suplimentare:
Fenomen artistic bazat pe un mod specific de exprimare a gândirii muzicale, azi răspândit și adaptat condițiilor proprii de către toate popoarele lumii, jazz-ul s-a născut către sfârșitul secolului al XIX-lea pe solul american, prin interacţiunea dintre tradiţii muzicale foarte diferite: africane şi europene. Caracteristicile definitorii ale muzicii de jazz includ: improvizația, swing-ul, armonizarea specifică, precum și o manieră particulară de frazare și tratare a materiei sonore. Spre deosebire de muzica clasică, unde există o diferențiere clară între improvizaţie şi compoziţie, iar interpretul este, de regulă, un mediator între compozitor şi public, în jazz aceste ipostaze sunt reunite, muzicianul de jazz fiind, în același timp, interpret și compozitor-improvizator, deci creator al mesajului.
Muzicianul de jazz este, aşadar, acel profesionist în domeniu, deopotrivă interpret şi compozitor-improvizator, capabil să îmbine creaţia cu interpretarea, ambele procese petrecându-se în timp real, în faţa unui auditoriu sau în cursul unei sesiuni de înregistrări. Muzicianul de jazz poate fi cântăreț vocal și/sau instrumentist. Muzicianul de jazz îşi poate extinde activitatea atât în zona culturilor muzicale pop-rock, cât şi în aria muzicii contemporane sau a altor forme de spectacol muzical.
În parcursul său de puţin peste o sută de ani, jazz-ul a suferit numeroase transformări, dezvoltând mai multe stiluri: New-Orleans, Dixieland, Chicago, era swing, be-bop, cool, hard-bop, free jazz, fusion etc. Considerat iniţial o muzică de dans, de pe la mijlocul celui de-al patrulea deceniu al veacului trecut jazz-ul devine muzică de concert, defilând astfel pe cele mai mari scene ale lumii. Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Billie Holiday, Duke Ellington, Lester Young, Chet Baker, Thelonious Monk, Dizzy Gillespie, Sarah Vaughan, Charlie Parker, Stan Getz, Sonny Rollins, Miles Davis, John Coltrane, Charles Mingus sau Keith Jarrett sunt doar câţiva dintre cei care şi-au înscris numele în istorie ca fiind mari muzicieni de jazz.
În jurul anilor ’30 ai secolului trecut, România – care se alinia cultural cu civilizaţiile europene – beneficia de apariţia primelor manifestări ale jazz-ului. Între pionerii care încercau să promoveze acest produs alogen, ajuns în ţara noastră mai ales prin intermediul discurilor importate, s-au numărat fraţii Emil şi Mihai Berindei, Teodor Cosma ș.a. După cel de-al doilea război mondial apar personalităţile definitorii pentru ceea ce am putea numi azi „fondul de aur” al jazz-ului românesc: Jancy Körössy, Johnny Răducanu, Richard Oschanitzky şi Marius Popp. Graţie lor, în anii ’60, jazz-ul autohton începe să-şi configureze o identitate proprie, devenind o entitate pregnantă atât în peisajul nostru muzical, cât şi în conştiinţa publicului. Cei patru deschizători de drum au contribuit în chip decisiv la afirmarea altor interpreţi de prim rang, între care: Aura Urziceanu, Dan Mândrilă, Alin Constanţiu, Eugen Gondi etc., dar şi a mai tinerelor contingente de muzicieni care au avut un cuvânt important de spus în edificarea şi consolidarea jazz-ului autohton: Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Anca Parghel, Nicolas Simion ș.a. Pianistul şi profesorul Mircea Tiberian este cel care a întemeiat în anul 1990, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, prima specializare de jazz la nivelul învăţământului naţional superior.
De la primele formaţii din New Orleans la muzica de avangardă, jazz-ul s-a impus ca unul dintre fenomenele cele mai dinamice din istoria muzicală a secolului al XX-lea, devenind astăzi mai popular, mai viu şi mai divers ca oricând.
