Atribuții și responsabilități:
- oferă o părere avizată deopotrivă asupra interpretării muzicale, cât și asupra realizărilor componistice, formulând judecăți de valoare asupra acestora;
- poziționează performanța artistică într-un context analitic extins;
- punctează aspectele pozitive și negative, face sugestii de optimizare;
- participă în jurii de specialitate;
- scrie cronici muzicale în diverse publicații;
- susține emisiuni radio sau TV cu privire la anumite evenimente muzicale;
- este la curent cu activitatea din domeniu la nivel național și internațional.
Cerințe pentru exercitarea ocupației:
- cunoașterea aprofundată a stilisticii și esteticii muzicale;
- cunoașterea aprofundată a fenomenului muzical;
- capacitatea de a percepe, compara și evalua diferențe subtile în interpretarea/creația muzicală (ținând cont de elemente contextuale, precum: vârsta artistului, nivelul de pregătire muzicală, dificultatea repertoriului abordat etc.);
- capacitatea de a exprima, cu obiectivitate și putere de sugestie, în cronici scrise sau emisiuni radio/TV, impresiile și opiniile referitoare la performanța muzicală, vizând: modul în care este construită respectiva lucrare, expresivitatea, virtuozitatea, estetica etc.;
- capacitatea de a formula judecăți de valoare privind lucrările/interpretările muzicale.
Cum mă pot pregăti pentru a practica această ocupație?
În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, cunoștințele și abilitățile necesare practicării acestei ocupații pot fi dobândite în cadrul mai multor specializări de nivel licență/master (Muzicologie, Sinteză muzicologică etc.), prin discipline precum : Principii moderne de critică muzicală, Perspective actuale în muzicologie, Practică redacțională în mass-media, Istoria muzicii, Noi istorii ale muzicilor românești, Estetică muzicală, Curente, stiluri și limbaje ale muzicii secolului XX, Elemente de semantica interpretării muzicale, Stilistică muzicală, Armonie, Polifonie, Arta construcției melodice, Teorie-solfegiu-dictat, Educarea auzului muzical, Teoria instrumentelor și orchestrație, Forme și analize muzicale etc.
Detalii suplimentare:
Apanajul criticului, indiferent de domeniul în care operează, este acela de a aprecia, în cunoștință de cauză, calitățile și/sau neajunsurile unui anumit fenomen. Dacă facem prelungirea către domeniul muzical, criticul muzical presupune o ramură de substanță analitică care interpretează și apreciază fenomenul muzical contemporan prin prisma unei serii de concepții stilistice și estetice. Multe dintre caracteristicile criticii muzicale se apropie de domeniul muzicologic, presupunând educație muzicală universitară și abilități tehnice de apreciere a fenomenului artistic. Domeniul specializării sale poate varia în funcție de genul muzical predilect: muzică clasică, muzică de operă, muzică ușoară/pop, jazz, muzică de scenă/teatru, muzică de film, divertisment etc.
O critică de ordin constructiv este menită să deslușească punctele slabe ale unei interpretări sau ale unui concept, desemnând totodată cauzele acestora și posibilități de optimizare. Practica analizării evenimentelor de ordin muzical sau a explicării compozițiilor noi devine o armă și deopotrivă un mijloc de educare a publicului încă din epoca romantică, unde un Doctor Raro, un Florestan sau un Eusebiu întruchipau rând pe rând poziții ale opiniei drastice a lui Robert Schumann față de standardele practicării fenomenului muzical. Regăsim aceeași preocupare în multiple cazuri de muzicieni cu poziții morale și etice ferme în ceea ce privește domeniul artisic, dacă ar fi să îi amintim doar pe Debussy sau Stravinski. Un bun exemplu autohton întâlnim astfel în poziția lui Mihail Jora care în volumul „Momente muzicale” realizează un portret frust și fără menajamente al stării lumii muzicale românești din prima jumătate a secolului XX. Și exemplele pot continua. Unul dintre primii muzicieni români care a exercitat această ocupație – ca o prelungire a actului muzical de interpretare a fost Dinu Lipatti. Ulterior, numeroși muzicieni români s-au afirmat în calitate de critici muzicali. Între cei mai cunoscuți, îi amintim pe Iosif Sava, Ada Brumaru, Grigore Constantinescu sau, mai recent, Anca Florea, Valentina Sandu-Dediu, Costin Popa, Dumitru Avakian, Lavinia Coman, Smaranda Oțeanu Bunea, Carmen Manea, Mihai Cosma etc. În România, încă din 1920 a luat fiinţă Societatea Compozitorilor Români, la iniţiativa compozitorului român George Enescu. Ca membri ai acestei societăţi au figurat, conform decretului nr. 271/1950, atât compozitori, cât şi muzicologi şi critici muzicali. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, continuatoarea morală a Societăţii Compozitorilor Români, este organizaţia unică a compozitorilor şi muzicologilor din România, conform aceluiaşi decret din 1950. În același spirit funcționează Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor muzicali din România, cât și alte organisme de aceeași natură, menite a sprijini breasla și a oferi cadru manifestărilor de gen.
