Atribuții și responsabilități:

  • oferă consultanță avizată în probleme din domeniul muzical;
  • cunoaște în detaliu atât caracteristicile diferitelor genuri de muzică și tendințele actuale, cât și preferințele publicului, datorită unor audiții muzicale extinse, analizate cu ajutorul competențelor sale muzicale; 
  • coordonează crearea unei imagini comerciale competitive a unui artist/unei formații/unei instituții, precum și strategiile de evoluție ale acestora. Prin contribuția sa la definirea imaginii artiștilor, consultantul muzical poate avea un aport semnificativ la sporirea veniturilor artiștilor cu care colaborează;
  • îi ajută pe artiști să identifice genul muzical care îi definește cel mai bine și să se individualizeze în ansamblul peisajului muzical;
  • poate sugera anumite schimbări de ordin muzical (formă, orchestrație, ritm, linie melodică) în vederea potențării impactului lucrării muzicale;
  • realizarea și actualizarea playlist-urilor poate intra, de asemenea, în sarcina consultantului muzical.

Cerințe pentru exercitarea ocupației:

  • înțelegere detaliată a diferitelor genuri muzicale (în funcție de sfera de interes);
  • auz muzical dezvoltat;
  • cunoștințe de armonie, teoria muzicii, contrapunct, istoria muzicii și istoria muzicii pop și/sau jazz;
  • o cunoaștere aprofundată a fenomenului muzical și a efectului acestuia asupra publicului;
  • în anumite cazuri, cunoașterea legislației privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Cum mă pot pregăti pentru a practica această ocupație?

De asemenea, în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, o seamă de cunoștințe și abilități necesare pentru practicarea acestei ocupații pot fi dobândite în cadrul unor specializări de nivel licență/master, prin discipline precum: Istoria muzicii, Istoria culturii muzicale pop, Estetică muzicală, Stilistică muzicală, Management cultural și artistic, Tehnici și stiluri în compoziție și interpretare (jazz, pop și rock), Muzică și multimedia, Muzică și arte plastice – o istorie comparată, Estetica muzicilor jazz și pop etc.

Detalii suplimentare:

Consultantul muzicaleste acel specialist ce deține cunoștințele și aptitudinile necesare oferirii de sfaturi calificate în domeniul muzicii. Apariția acestei ocupații a fost favorizată tocmai de multitudinea compozitorilor și interpreților din acest domeniu. Anumite studii relevă faptul că aproximativ 90% dintre artiștii talentați rămân necunoscuți marelui public. S-a conturat astfel rolul consultantului muzical. Pornind de la o foarte bună și profundă cunoaștere a trăsăturilor ce definesc o muzică de succes în peisajul actual, consultantul muzical are un rol important în crearea unei imagini comerciale a artistului/formației/instituției respective atât prin identificarea și accentuarea unor posibile particularități muzicale, cât și prin contribuția sa la integrarea în tendințele tipice muzicii din perioada respectivă. Consultantul muzical ghidează interpreții și creatorii muzicali, îi direcționează, pentru a fi cât mai aproape de dorințele și cerințele publicului. Consultantul îi ajută pe artiști să identifice genul muzical care li se potrivește cel mai bine și să își creeze o viziune muzicală pe termen lung, care să îi distingă în multitudinea de artiști din viața muzicală și care să le asigure longevitatea artistică, în pofida unor eventuale fluctuații în gustul publicului. Datorită foarte bunei cunoașteri a fenomenului muzical, consultantul muzical poate repera rapid aspectele muzicale care au un impact pozitiv asupra audienței, trăsăturile muzicale care individualizează și oferă pregnanță, ori, dimpotrivă, aspectele care trebuie evitate în crearea și interpretarea muzicii respective. Printr-o mai clară definire a imaginii artiștilor, prin individualizarea lor în multitudinea de exprimări muzicale ce alcătuiesc peisajul muzical actual, consultantul muzical poate contribui consistent și la creșterea veniturilor acestora.

În sfera muzicii de largă circulație (pop/jazz), consultantul muzical poate sugera și anumite schimbări de ordin muzical (formă, orchestrație, ritm, linie melodică). Totodată, consultantul muzical este cel care realizează și actualizează playlist-uri, ținând cont de mai multe criterii, între care: diversitatea, existența unor contraste între piese, crearea unei atmosfere generale distinctive, care să particularizeze interpretul/formația respectivă în peisajul muzicii de gen. 

Există mai multe accepțiuni ale consultantului muzical. Pe de o parte, în companiile de profil (SonArt Records, Global Records, Zone Records etc.) există specialiști cu pregătire muzicală, angajați uneori ca „Artist and Repertoire specialist”. Pe de altă parte, există specialiști în domeniul muzical care asigură consultanță în organizarea unor concerte/spectacole de către instituții culturale (filarmonici, teatre etc.) sau administrative (primării, consilii județene). În această a doua accepțiune, consultantul muzical poate fi angajat atât de instituții precum filarmonici, opere, teatre, alte instituții organizatoare de spectacole, firme de advertising, primării, consilii județene etc., cât și de diferite persoane private, pentru organizarea unor evenimente sau pentru producerea unor albume muzicale. Totodată, consultantul muzical poate fi solicitat ca expert în rezolvarea unor litigii privind dreptul de autor și drepturile conexe. În toate cele trei accepțiuni, consultantul muzical poate fi angajat al unei instituții/companii etc., dar poate lucra și pe cont propriu, ca liber profesionist.

Testimonial