Atribuții și responsabilități:
- compune coloana sonoră specifică unei producții cinematografice sau de televiziune, respectiv momentele muzicale care însoțesc o piesă de teatru;
- colaborează îndeaproape cu regizorul pentru a identifica momentele peliculei ce vor fi însoțite de muzică, respectiv pentru a stabili fragmentele muzicale care vor fi incluse în spectacolul teatral;
- vizionează în mod repetat și analizează scenele pentru care urmează să compună muzica;
- identifică mijloacele muzicale prin care să reliefeze și să potențeze expresivitatea filmului/piesei de teatru;
- discută cu regizorul în privința anumitor caracteristici ale coloanei sonore, din punctul de vedere al duratei, expresivității, instrumentației etc.;
- gestionează procesul de sincronizare (la milisecundă) a coloanei sonore cu pelicula preexistentă;
- redactează partiturile muzicale și/sau creează coloana sonoră utilizând mijloace digitale, ce includ software-uri de mixare, baze de date de sunete, crearea de efecte speciale etc.;
- este implicat în înregistrarea coloanei sonore a filmului;
- modifică muzica de teatru/coloana sonoră a filmului, în funcție de cerințele regizorului/producătorului;
- în cazul muzicii de teatru, participă direct la repetițiile ce au ca scop integrarea muzicii în spectacolul teatral, inclusiv la procesul de înregistrare, în cazul în care se optează pentru înregistrarea muzicii;
- în cazul muzicii de teatru, colaborează cu scenograful pentru a crea o muzică în acord cu costumele și elementele de decor utilizate;
- în cazul muzicii de teatru, ține cont de acustica sălii în care urmează să se desfășoare spectacolul;
- în cazul muzicii de film, în funcție de bugetul producției, compozitorul poate lucra cu asistenți care se ocupă de anumite aspecte ale acestui proces.
Cerințe pentru exercitarea ocupației:
- auz muzical şi memorie muzicală;
- cunoștințe temeinice de scris-citit muzical;
- cunoașterea și utilizarea diverselor forme și stiluri muzicale;
- cunoștințe de istoria muzicii, armonie tonală și modală, contrapunct etc.;
- abilitatea de a utiliza programe specializate de notație muzicală;
- stăpânirea tehnologiei moderne utilizate în producția muzicii de film (editare sonoră computerizată, secvențare, sintetizare, creare efecte sonore, utilizare bănci sunete);
- cunoștințe privind istoria filmului, respectiv istoria teatrului, jocul actoricesc;
- cunoștințe de istoria muzicii de film/teatru, cultură muzicală solidă în perimetrul muzicii de film/teatru;
- cunoștințe de acustică muzicală, pentru a adapta muzica în funcție de spațiul în care se desfășoară spectacolul teatral;
- abilități de comunicare, organizare și management.
Cum mă pot pregăti pentru a practica această ocupație?
În cadrul Universității Naționale de Muzică din București, cunoștințele și abilitățile necesare practicării acestei ocupații pot fi dobândite în cadrul mai multor specializări de nivel licență/master (Compoziție clasică, Compoziție muzică ușoară, Stil și limbaj compozițional, Jazz și culturi muzicale pop etc.), prin discipline precum: Muzică de film și de scenă, Compoziție (clasică/jazz/muzică ușoară), Armonie, Polifonie, Teorie-solfegiu-dictat, Educarea auzului muzical, Teoria instrumentelor și orchestrație, Medii electronice în creație, Muzică asistată de calculator, Instruire asistată de calculator, Muzică și multimedia, Creație muzicală și multimedia, Istoria muzicii, Estetică muzicală, Citire de partituri, Forme și analize muzicale etc.
Detalii suplimentare:
Muzica de film reprezintă un gen muzical ce reunește creațiile destinate acompanierii unei producții cinematografice sau de televiziune. Spre deosebire de majoritatea celorlalte genuri muzicale, muzica de film nu dispune de particularități stilistice proprii, ci poate împrumuta elemente din aproape orice alt gen. Desigur, modalitatea de realizare a evoluat în timp, odată cu dezvoltarea mijloacelor tehnice. Deși inițial nu era posibilă înregistrarea și redarea simultană a imaginilor și a sunetelor, filmele aveau totuși muzică acompaniatoare, cântată live, în cinematograf, de multe ori sub formă improvizatorică. Odată cu evoluția tehnologiei a devenit posibilă adăugarea sunetului la înregistrare (atât a dialogurilor, cât și a muzicii), transferând astfel sarcina însoțirii muzicale a filmării de la instrumentist (de multe ori și improvizator) sau ansamblu live unui alt specialist, responsabil cu crearea unei coloane sonore specifice peliculei respective, compozitorul de muzică de film.
Pentru a-și îndeplini funcția cu succes, muzica de film trebuie să corespundă cu imaginea artistică de ansamblu a regizorului (stilistic, ca expresie etc.), dar și să îndeplinească anumite criterii de natură tehnică, mergând de la posibilitatea sincronizării diferitelor accente sau momente muzicale cu evenimente din filmul respectiv până la componența ansamblului necesar pentru înregistrarea coloanei sonore (aici intervenind diferite criterii, printre care și cel financiar). Prin urmare, compozitorul de muzică de film va trebui să colaboreze strâns cu regizorul, dar și cu editorul muzical, responsabil cu suprapunerea propriu-zisă a coloanei sonore cu înregistrarea video.
Realizarea unei muzici de film de calitate presupune cunoștințe extinse în domeniul muzical, ce țin atât de latura stilistică și estetică, cât și de latura tehnică, de la orchestrație și aranjament până la utilizarea software-urilor de specialitate pentru editarea și montarea sunetelor. Compozitorul poate superviza realizarea înregistrării propriu-zise a muzicii compuse. Domeniul specific de activitate al unui compozitor de muzică de film este în cadrul unor companii de producție cinematografică, al televiziunilor și al studiourilor de înregistrări.
În ceea ce privește notorietatea compozitorului de muzică de film, putem trasa o linie începând cu renumiți compozitori de muzică clasică, precum Erik Satie, Camille Saint-Saëns, Aaron Copland, Leonard Bernstein, Dmitri Șostakovici, Serghei Prokofiev, până la „super-starurile” ultimelor decenii: Ennio Morricone, John Williams, Danny Elfman, Hans Zimmer etc., cariera multora dintre aceștia fiind dublată de realizări în domeniul muzicii clasice. Școala românească a produs, de asemenea, numeroși compozitori de muzică de film, dintre care mulți au dobândit notorietate internațională. Îi putem aminti aici pe Tiberiu Olah, Paul Constantinescu, Dumitru Capoianu, Adrian Enescu, Vladimir Cosma, Petru Mărgineanu, Cristian Lolea, Sebastian Androne-Nakanishi etc.
Conform dicționarului de termeni muzicali (DTM, 2010), „muzica de scenă (engl. incidental music; fr. musique de scène; germ. Bühnenmusik) este compusă pentru a însoți anumite momente în reprezentația unei piese de teatru. Spre deosebire de genurile operei și operetei/musicalului, în care muzica deține rolul predominant, în spectacolul teatral ea are importanță secundară”, scopul său fiind acela de a crea atmosferă sau de a sublinia anumite efecte dramatice.
Muzica de scenă a apărut în a doua jumătate a secolului XVI, odată cu nașterea teatrului englez, și consta în câteva momente muzicale (antracte, dansuri, cântece, susținerea muzicală a anumitor scene). Fiecare teatru avea angajați muzicieni (cântăreți și instrumentiști). În timpul lui Shakespeare au scris muzică de scenă compozitori ca Robert Johnson, Thomas Morley, John Wilson, iar în sec. XVII – Henry Purcell. După ce intră într-un con de umbră în sec. XVIII (din cauza popularității operei), muzica de scenă revine în sec. XIX și XX. Lucrări celebre din repertoriul muzicii de scenă sunt, de pildă, Egmont de Ludwig van Beethoven; Rosamunda de Franz Schubert; Visul unei nopți de vară de Felix Mendelssohn-Bartholdy; Manfred de Robert Schumann; Arleziana de Georges Bizet; Peer Gynt de Edvard Grieg; Misterul Sf. Sebastian de Claude Debussy; Persephone și Istoria soldatului de Igor Stravinski.
Lucrarea Istoria soldatului de Stravinski a fost un moment de cotitură, prin combinația dintre prezentarea teatrală, mimă, dans, cântat vocal și instrumental. Un alt compozitor important care a scris muzică de scenă (pentru teatru de păpuși) a fost Krzysztof Penderecki.
În prezent, datorită progresului tehnologic, muzica de scenă este interpretată mai rar direct în sala de spectacol, cel mai adesea fiind folosite mijloacele electronice, muzica fiind preînregistrată și difuzată apoi cu ajutorul boxelor amplificate. De asemenea, dezvoltarea tehnologiei a făcut posibilă apariția teatrului radiofonic, pentru care pot fi compuse coloane sonore special concepute.În România, în secolul XX, compozitorul Tiberiu Olah a scris lucrări în genul muzicii de scenă, între care Tragedia omului (muzică de teatru pentru piesa lui Madách Imre), Troienele (muzică de teatru pentru piesa de Euripide-Sartre), Miorița (muzică de scenă pentru piesa lui Valeriu Anania). Dintre compozitorii români contemporani se remarcă Irinel Anghel, care a scris muzică pentru spectacole teatrale (Amanţii însângeraţi, Elizaveta Bam) și a inițiat numeroase proiecte „crossing borders”, care constituie lărgiri ale conceptului de muzică de scenă.
